Gheorge Țilincă, primar Casimcea: Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică a comunei
În comuna Casimcea școlile au fost reabilitate, renovate, echipate corespunzător pentru noul an școlar. Patru Grădinițe au fost pregătite pentru cei mici, locuri de recreere pentru petrecerea timpului liber. Condiții de învățământ europene.
„Am emoții la fiecare început de an școlar. Emoții pentru fiecare copil, pentru fiecare tânăr care mai face un pas într-o nouă etapă de pregătire educațională.
Emoții pentru fiecare dascăl. Fiecare dintre noi am avut un reper în dascălul de la catedră, un sprijin în desăvârşirea personalităţii noastre de care ne amintim cu drag şi recunoştinţă. Emoții pentru fiecare părinte care-și supraveghează și își vede copilul urmând drumul cunoașterii”
a spus primarul comunei Casimcea, Gheorghe Țilincă, la festivitatea de deschidere a anului școlar 2024/2025.
„Ne-am străduit să oferim copiilor o adevărată școală europeană cu spații generoase, luminate, echipate cu tot ce au nevoie pentru o pregătire temeică. Am realizat toate proiectele pe care ni le-am propus pentru că pentru noi, educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică a primăriei comunei Casimcea.
Am dotat laboratoarele de informatică, sălile de clasă cu table inteligente, mobilierul este modern, scolile și grădinițele sunt pregătite, cum spuneam, după norme europene. Sper din tot sufletul ca elevii să vină cu drag la școală, să obțină rezultate bune și foarte bune pentru că educaţia este şansa fiecăruia la evoluţie, iar succesul individual aduce beneficii întregii comunităţi.
Vă doresc un început de an cât mai bun şi mult succes în tot anul şcolar!”
a mai spus primarul comunei Casimcea, Gheorghe Țilincă.
În comuna Casimcea s-a realizat „Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul general obligatoriu din comuna Casimcea”, judeţul Tulcea, cu o valoare de 2.758.066,26 leiși s-a finalizat proiectul „Construire Sală de educaţie fizică şcolară”, un proiect în valoare de 2.075.338,81 lei.
