Georgian Caraman, primar Babadag: „Continuăm construirea de blocuri. Cererea este mare iar prioritatea noastră este să dezvoltăm împreună orașul”
Sunt tot mai multe solicitări pentru locuințe, venite din partea tinerilor până în 35 de ani, a adulților de peste 35 de ani, locuințe sociale, de necesitate, pentru specialiști, de serviciu, astfel încât, construcția unor astfel de blocuri este o prioritate pentru primăria Babadag.
Primarul Georgian Caraman este convins că numărul mare de solicitări demonstrează că Babadagul are viitor și că dacă sunt condiții decente de trai, atunci tinerii (în special) nu vor mai fi atât de mult tentați să plece din oraș:
„Așadar, vorbim despre un total de 7 blocuri: 105 apartamente cu 2 camere și 20 de garsoniere, plus cele 62 de apartamnete cu 2 camere deja construite in zonă ANL. Construirea ansamblului de blocuri sociale și de necesitate de pe strada Heracleea (din zona RIM), care va forma un complex rezidențial din 3 blocuri cu 60 de apartamente, din care 48 de apartamente sociale de 2 camere și 12 garsoniere de necesitate.
La acest proiect am semnat contractul de proiectare și execuție cu constructorii. Proiectarea celor 3 blocuri a fost predată în această săptămână, iar lucrările vor începe imediat după obținerea tuturor avizelor. Valoarea totală a proiectului este de 23.158.134,45 lei” ne-a spus Georgian Caraman, primar al ora;ului Babadag.
„Alte 2 blocuri vor fi construite, unul în zona ANL, pentru tineri specialiști din învățământ și sănătate (16 apartamente cu 2 camere) în valoare de 6.539.137.25 lei, iar celălalt în zona Gării, pentru tineri (9 apartamente de 2 camere și 3 garsoniere), cu o valoare de 5.801.761.30 de lei. Ambele proiecte au fost predate în această săptămână și urmează să le scoatem la licitație pentru execuție în perioada următoare” a mai spus edilul.
„Mai avem un bloc pentru tineri, finanțat în zona ANL, de 16 apartamente cu 2 camere, în valoare de aproape 6.600.000 lei, dar din păcate, aici lucrurile sunt puțin complicate din punct de vedere juridic cu proprietatea de lângă construcția acestui bloc unde trebuie făcute parcări, clădire pentru centrală și magazie, drum de acces, plus spațiu verde și o distanță între blocuri, pentru a nu umbri blocul vecin. Iar singura soluție de a debloca acest lucru este cumpărarea acelui teren privat, dar la momentul acesta nu dispunem de suma solicitată. Sper ca pe viitor să pot rezolva și acest aspect pentru a putea finaliza acea zonă rezidențială.
După construirea celor 7 blocuri, vom obține 105 apartamente cu 2 camere și 20 de garsoniere, plus cele 62 de apartamnete cu 2 camere deja construite in zonă ANL, iar alte 2 garsoniere trebuie să le transformăm din birouri administrative și cele 16 apartamente de 2 camere de pe strada Heracleea unde lucrările au început deja.
Știu că cererile sunt mult mai multe (aproape 400 de solicitări), dar vom căuta soluții și finanțare pe viitor pentru a mai construi blocuri pentru toți cei care au solicitat (tineri până în 35 de ani, adulți peste 35 de ani, sociale, de necesitate, pentru specialiști, de serviciu). Dar mai știu și faptul că ultimile blocuri construite în Babadag au început înainte de 1989 și s-au finalizat prin 1993, iar de atunci orașul a avut o perioada gri până în 2012. De la acel moment reparăm și construim ce nu au făcut toate administrațiile de după revoluție.
Este evident că toate aceste proiecte de dezvoltare ale orașului nostru au necesitat multă muncă, răbdare, insistență. Întotdeauna am fost un optimist incurabil și consider că dacă vom fi răbdători, empatici, toleranți și uniți în BINE, atunci lucrurile vor merge în direcția bună! ÎMPREUNĂ, modernizăm și dezvoltăm orașul Babadag, este provocarea care m-a determinat să lucrez cu încredere și speranță pentru acest oraș care are de oferit locuri, oameni, legende… “Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei două feţe/Vede-n capăt începutul/ Cine ştie să le-nveţe” cum spune Poetul”, a încheiat într-un ton vesel și optimist, Georgian Caraman, primarul orașului Babadag.
