Click pentru a te abona

George Șiscu: „Crăciunul copilăriei, iarna copilăriei, au fost fabuloase pentru că nu aveam nicio grijă, eram fericiți pur și simplu. Ne bucuram de lucrurile mărunte iar timpul trecea altfel”

1.1K Shares

„Căciunul copilăriei…? Doamne, ce amintiri frumoase! La Babadag iarna era ca la munte: erau troiene de zăpadă, ningea cu fulgi mari, pufoși iar noi, copiii, nu ne mai săturam de joacă. Pot spune că iarna era primul dar al Crăciunului, atât de mare era bucuria noastră. În prima parte a copilăriei eram la bunici, la Sarighiol de Deal ne duceam cu sania trasă de cai dar acasă, la Babadag, erau mai multe trasee de schi, adică, așa le numeam noi, pentru copii mai mici unele cu pante mai domoale și pentru cei mai mari era pârtia de la Caraculea, din marginea pădurii, până-n centru…Acesta era traseul cel mai lung.

Doamne ce gălăgie și ce veselie era! Aveam sănii mari din lemn dar și sănii de bob cum le spuneam, pe care le legam una de alta și uitam de oră, de cearta părinților, de foame…fericirea era maximă. Până-n liceu am mers pe toate pârtiile.

În tot acest timp ne pregăteam de colinde. Îmi aduc aminte cum mergeam cu colegul meu, Dănuț, a murit în clasa a X-a, Dumnezeu să-l odihnească, mai întâi pe la rude și apoi pe la casele luminate. Oamenii ne primeau și ne dădeau câțiva bănuți și nuci, mere, dulciuri pregătite-n casă, nici nu conta, ne bucuram de toate darurile iar noaptea le împărțeam frățește. Mergeam și cu Plugușorul, cu Sorcova, întreaga perioadă a sfârșitului de an era mai frumoasă și mai intens trăită decât orice vacanță de mai târziu.

Moșul ne aducea câte-o carte, o mașinuță sau un stilou chinezesc care era deja un cadou special, îl primeai dacă aveai rezultate foarte bune la învățătură…era cel mai mare stimulent și motiv de laudă! Crăciunul copilăriei, iarna copilăriei au fost fabuloase pentru că nu aveam nicio grijă, eram fericiți pur și simplu. Ne bucuram de lucrurile mărunte iar timpul trecea altfel.

Sărbători fericite vă doresc iar anul care va veni să ne aducă tuturor sănătate, să scăpăm de nenorocirea asta de pandemie, anul 2022 să ne aducă bucurie, să fim împreună și să realizăm tot ce ne dorim mai mult. La mulți ani!” (George Șișcu, deputat PNL Tulcea)

1.1K Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com