România si Austria vor asigura Secretariatul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii
România va prelua, în parteneriat cu Austria, Secretariatul SUERD/Danube Strategy Point pentru o perioada de trei ani conform unui raport al MAE. Detalii despre acest subiect ne-a oferit deputatul social democrat Mirela Furtună:

Decizia privind aprobarea proiectului comun româno-austriac pentru reînfiintarea Secretariatului SUERD a fost adoptata prin consens, iar initiativa depunerii acestei candidaturi de catre țara noastră a aparținut Grupului de Lucru Interministerial coordonat de Ministerul Afacerilor Externe prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene și Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice, organism care are rolul de a contribui la elaborarea pozițiilor naționale și a documentelor de planificare strategică referitoare la SUERD.
România si Austria – state co-inițiatoare ale SUERD – doresc o consolidare a cooperării sub egida acestei macro-strategii, acesta fiind motivul convenirii acestui parteneriat pentru găzduirea în comun a secretariatului SUERD pentru o perioada de trei ani conform analizelor efectuate de MAE.
Structura va avea două birouri, la București și la Viena, găzduite de către Ministerul Dezvoltării și, respectiv, de Primăria din Viena iar asigurarea secretariatului este importantă și prin prisma preluării de către România a Președinției SUERD, începând cu 1 noiembrie 2018, pentru o perioadă de un an.
De asemenea, operaționalizarea Secretariatul SUERD, cu sprijinul Programului Transnațional Dunărea și al Comisiei Europene, va permite consolidarea parteneriatelor între toți actorii implicați în implementarea strategiei. Bugetul propus al proiectului este de aproximativ 3,9 milioane euro, iar România beneficiază de 1,4 milioane euro.
Secretariatul SUERD va acorda sprijinul sau viitoarelor Președintii în procesul de revizuire și, ulterior, de implementare a Planului de Actiune al Strategiei. Secretariatul SUERD va contribui si la promovarea de catre Presedintia româna a SUERD a unor obiective precum transpunerea în practica a proiectelor strategice comune între statele membre și urmărirea atingerii țintelor propuse pentru valorificarea potențialului Dunării, asigurarea dezvoltării economice și a coeziunii teritoriale în aceasta macroregiune.
La Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii participa paisprezece state: noua state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croatia, Germania – ca stat federal si prin landurile Baden-Wurttemberg si Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) si cinci state terte (Bosnia-Hertegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova si Ucraina)”.
