Click pentru a te abona

Fermierii bulgari și cei români pregătiți să blocheze punctele de frontieră și Portul Constanța pe unde intră cerealele din Ucraina

845 Shares

Asociația Națională a Producătorilor de Cereale (NGPA) din Bulgaria și Forumul Fermierilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) anunță acțiuni de protest în zilele de 29, 30 și 31 martie 2023 în Bulgaria la punctele de frontieră cu România din orașele Vidin, Ruse, Silistra și Kardam, respectiv pe 7 aprilie 2023 în România, la diferite puncte de frontieră, Portul Constanța și București.

Fermierii bulgari și cei români pregătiți să blocheze punctele de frontieră și Portul Constanța

Protestul fermierilor români și bulgari este generat de:

 „deteriorarea semnificativă a competitivității producătorilor agricoli bulgari și români, ca urmare a liberalizării comerțului cu bunuri agricole cu Ucraina;

situația problematică din sectorul agricol – fermierii se confruntă cu amenințarea reală a falimentului în masă, incapacității să plătească chirii și datorii semnificative între companii;

lipsa activității obișnuite de piață din partea comercianților pentru achiziționarea de cereale și plante oleaginoase bulgare și românești;

faptul că prețurile de piață din ultimele luni ale tuturor cerealelor și semințelor oleaginoase cultivate în masă nu acoperă costurile suportate pentru producerea lor;

depozitele producătorilor de cereale pline de produse agricole cu aproape două luni înainte de recoltă, din cauza blocării pieței locale prin importul intensiv de cereale și oleaginoase din Ucraina și a imposibilității de a realiza producția de cereale și oleaginoase din Bulgaria și România;

precum și bugetul extrem de redus al măsurii de sprijin de urgență elaborate pentru sectoarele cerealelor și oleaginoaselor din Bulgaria, Polonia și România, care nu va acoperi nici măcar parțial pierderile agricultorilor”.

Fermierii solicită, ca în cazul Bulgariei și României să nu se prelungească efectul Regulamentului (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind importul scutit de taxe vamale a mărfurilor de origine agricolă din Ucraina. Suspendarea tarifelor de import și a barierelor în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod disproporționat de statele membre apropiate de Ucraina.

„În ceea ce privește situația critică de pe piețele noastre de cereale, reprezentanții organizațiilor agricole din Bulgaria și România solicită insistent Comisiei Europene să ia măsurile necesare pentru a exclude cele două țări afectate din Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind liberalizarea temporară a schimburilor comerciale care completează concesiile comerciale aplicabile produselor ucrainene în cadrul Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte”, transmit reprezentanții organizațiilor profesionale ale fermierilor români și bulgari.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

845 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com