Click pentru a te abona

Expoziţie cu vânzare realizată de deţinuţii din Tulcea

0 Shares

În perioada 21 – 28 iunie Penitenciarul Tulcea în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ‘Panait Cerna’ din Tulcea organizează a doua Expoziţie cu vânzare de obiecte artizanale.

Dacă în prima expoziţie au fost expuse mai multe exemplare de goblenuri, pictură, sculptură şi origamii, de această dată deţinuţii vor încerca să surprindă vizitatorii în foaierul Bibliotecii ‘Panait Cerna’ cu mai multe exemplare de goblenuri lucrate în cadrul atelierelor ocupaţionale din penitenciar.

Pe parcursul mai multor luni de zile, deţinuţii au lucrat cu multă răbdare şi meticulozitate la creaţiile artistice pentru publicul din Tulcea. Prin aceste activităţi sunt urmărite dezvoltarea abilităţilor creative, valorizarea resurselor interioare şi creşterea stimei de sine a persoanelor condamnate, precum şi formarea unei percepţii pozitive în comunitate faţă de persoanele custodiate de penitenciar.

Cu această ocazie persoanele care vor fi impresionate vor avea ocazia să achiziţioneze contra cost goblene din cadrul expoziţiei, urmând ca banii rezultaţi din vânzarea acestora să se reîntoarcă în penitenciar în vederea achiziţionării de materiale prime pentru continuarea activităţilor de ocupare şi petrecere a timpului liber din cadrul programului de tip hobby derulat în atelierele ocupaţionale cu persoanele condamnate.

Preţurile se diferenţiază în funcţie de complexitatea fiecărei lucrări, spre exemplu cel mai mic preţ este de 35 de lei şi este atribuit unui goblen reprezentând un peisaj din natură, iar cel mai scump goblen reprezentând un portret religios, în valoare de 120 lei.

Activitatea de expoziţie cu vânzare vine alături de alte activităţi de cultură la care participă persoanele private de libertate acestea derulându-se ca urmare a unui protocol de colaborare existent între Penitenciarul Tulcea şi Biblioteca Judeţeană ‘Panait Cerna’.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com