„EuroVelo 6 România” va avea una dintre cele mai lungi rute în județul Tulcea, va trece prin 19 comune, două orașe și municipiul Tulcea
EuroVelo 6 sau EV6, cunoscută și sub numele de ,,Euro-velo-ruta fluviilor” sau ,,Pista ciclabilă europeană a fluviilor”, este o rută ciclabilă de tip EuroVelo în lungime de 3.653 km care leagă Oceanul Atlantic de Marea Neagră. Este cea mai cunoscută rută ciclabilă europeană, traversând Europa de la vest la est prin nouă țări.
EuroVelo 6, pe teritoriul României, va avea una dintre cele mai lungi rute în județul Tulcea și va trece prin cel puțin 19 comune, două orașe și municipiul Tulcea, cu posibilități de conexiune cu toate localitățile tulcene.
Pentru realizarea acestor piste de ciclism, Uniunea Europeană pune la dispoziția autorităților locale importante fonduri europene, atât prin PNRR, cât și prin programele structurale de infrastructură mare sau operaționale.
La Conferința de la Timișoara din luna decembrie, dedicată ,,autostrăzilor” pentru ciclism, la care au participat și autoritățile locale ale municipiului Tulcea, s-a semnat ,,Declarația EuroVelo România”, un document prin care cele mai importante entități implicate în dezvoltarea traseelor cicloturistice din România, au agreat ca în perioada imediat următoare să se implice în crearea unui grup de lucru la nivel național pentru dezvoltarea și promovarea rețelelor EuroVelo 6 și 13 care trec prin România, grup de lucru deschis tuturor celor interesați.
Conștientizarea importanței EuroVelo 6 pe teritoriul județului Tulcea este fundamentală în realizarea acestui program european, avantajele dezvoltării locale cuprinzând componente importante ale infrastructurii economice și sociale, în turism, sport sau mediul înconjurător.
Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea au deschis vineri pașii în cooperarea pentru implementarea EuroVelo 6 în județul Tulcea, într-o primă întâlnire de informare și de stabilire a etapelor următoare care trebuie urmate.
Au luat parte la întâlnire, din partea Primăriei municipiului Tulcea, Ștefan ILIE – Primar, George ȘINGHI – Viceprimar, Daniela VOICU – Consilier superior, Roxana-Claudia CORSEI – Consilier al Primarului, Cristian MITITELU-RĂILEANU – Consiler al Primarului, Ion BONCEA – Consilier al Primarului, iar din partea Consiliului Județean, domnii Mihai HULENI – Vicepreședinte și Nicu MIHAI – Director.
Reprezentanţii ambelor instituții au căzut de acord ca grupul de lucru să se extindă cu autorități locale, cluburi sportive și alte organizații ale județului, interesate în realizarea acestui important deziderat, precum și cu organizarea unei conferințe de nivel național, care să aibă loc la Tulcea în acest an(cp)

Daa..Dar , ptr că întotdeauna la noi va exista un ,dar..si parca întotdeauna noi suntem campioni la ratat oportunități și la una declaram și slta facem în fapt.
Este o oportunitate clară..
A doua după Dunăre, unde suntem varză..
Și culmea este ca avem deja un manual de bune practici romanesc100 % Via Transilvanica peste 1300 km drumuri și poteci care traversează țara..
Bun hai să vedem de ce acest.. dar…
Ptr ca noi avem ITI DD dar nu corelat acest traseu internațional cu finanțările, și nu facem o prioritizare ptr cei care sunt pe traseul asta ..
Ptr ca în municipiu am început cu stângul total alegând sa finanțat de dragul de a finanța un traseu tembel prin Zagan fără să ținem cont ca este mult mai important sa ne corelat cu slte UAT uri și traseul acesta internațional..
Daa..ne manifestam fățiș teatral, teoretic suntem foarte și chiar prea dar la practica , eficientă suntem zero barat..în loc bicicliștii sa fie plimbați pe un traseu pe lângă niște repere turistice de remarcat , cazsa ne facem treaba în viitor, noi îi indemnam spre pustiu..
Culmea că ne lăudăm cu tâmpeniile făcute, am atras bani..Nuu ..va bateți joc de banii ăștia care nu sunt utilizați eficient , nu aduc plusvaloare..sunt idem precul terenurile de sport în pantă..
Nu era mai simplu asa..
Luai harta desenai traseul, îl treceai pe lângă niște obiective de remarcat cărora le dădeai o fata comercială, integrat traseul cumva în interesul promovării ptr un viitor turistic mai bun, apoi făceai un concept unitar cum sa arate traseul , materiale, proiect , corelai cumva treaba între uat uri , desemnat un manager de proiect, găseai finanțare unitară din fonduri urme , și bugete locale și dădeai drumul la treabă..
Și când se intampla socoteala toți participanții, fiind pe ultima parte a traseu , iar acțiunea corelata și cu alte evenimente locale , rămâneau paf, și deveneau cei mai aprigi agenți de promovare internațională gratuită