Europarlamentarul Siegfried Mureșan despre pesta porcină africană și despre neputința Guvernului Dăncilă

Europarlamentarul Siegfried Mureşan împreună cu Ilie Ștefan, președintele PNL Tulcea, cu cei doi deputați liberali, Vasile Gudu și George Șișcu, au efectuat o vizită la cel mai mare complex de creştere a suinelor din judeţul Tulcea afectat de PPA și s-a declarat impresionat de eforturile pe care atât board-ul firmei cât si angajații îl depun pentru a depăși un moment dramatic în condițiile în care despăgubirile promise de guvern nu au ajuns la cei păgubiți.

Eu am depus în data de 30 august două amendamente la Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2019 în care am cerut 110 milioane de euro pentru combaterea PPA. Decizia finală va fi luată la sfârșitul lunii noiembrie, însă am obținut deja sprijinul pentru aceste amendamente din partea Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Anul acesta în bugetul Uniunii Europene există o sumă alăcată combaterii PPA de 60 de milioane de euro tocmai pentru că anul trecut, în onoranta calitate pe care am avut-o, de negociator-șef (raportor) din partea Parlamentului European pentru bugetul UE din 2018, am prevăzut această sumă în buget.

Solicit în mod public Guvernului Dăncilă să-și facă datoria iar toți cei afectați de pesta porcină africană să fie despăgubiți cât mai repede posibil (!) Deasemenea, în regim de urgență, să ia toate măsurile necesare pentru stoparea epidemiei și aplicarea recomandărilor din auditul Comisiei Europene de anul trecut. Concomitent, ar trebui modificat Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și legislația aferentă prin înființarea unui Fond mutual agricol din care să poată fi acoperite pierderile agricultorilor.
Ulterior, după îndeplinirea tuturor condițiilor de mai sus, se va putea solicita și sprijin de la Uniunea Europeană.
Din păcate, România este condusă de un prim-ministru în care UE nu are încredere, un prim-ministru despre care UE ştie că încearcă să slăbească Justiţia statului de drept, că girează acapararea instituţiilor într-o capcană a politicului, că a girat violenţe ale instituţiilor din subordinea sa în faţa unor protestatari paşnici pe 10 august a.c., că îndreaptă economia României pe un drum greșit. In aceste condiții există o serie de semen de întrebare care se ridică în fiecare zi”, a declarat la reuninunea liberalilor tulceni Siegfried Mureşan.
Referindu-se la alegerile europarlamentare, Siegfried Mureșan a menţionat că programul electoral va fi realizat împreună cu alegătorii şi că va institui un set unic de norme de absorbţie a fondurilor structurale pentru toate statele europene bazate pe bune practici, cu reguli simple, transparente şi controale reduse.
„Doar europarlamentarii PNL vor putea livra în următorii cinci ani certitudinea că promisiunile lor se vor regăsi în realitate. Europarlamentarii PSD sunt izolaţi la socialiştii europeni. Socialiştii europeni, ei înşişi sunt slabi în foarte multe state europene şi de aceea tolerează PSD în rândurile lor, pentru că au nevoie de 10 mâini care să voteze din partea PSD din România. Dacă socialiştii europeni ar fi mai puternici, s-ar distanţa de PSD pe care-l văd că face multe lucruri greşite”, a mai declarat eurodeputatul PPE în cadrul dexbaterii de la Tulcea unde au fost prezenți primari și consilieri PNL, reprezentanți ai mediului de afaceri, specialiști, reprezentanți ai societății civile și ai mass-media.
Organizația PNL județul Tulcea/Biroul de presă

Era bine sa ia Dl. Muresan un specilist in PP la Tulcea sa le spună soluții la oameni