Click pentru a te abona

După ce-a spart geamurile firmei, a distrus ușile și balustrada jandarmeriei

10 Shares

Duminică, 02 septembrie, în jurul orelor 22.00, un echipaj al Jandarmeriei Tulcea, în timp ce se deplasa spre sediul unităţii, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex masculin se manifestă violent spărgând ferestrele de la o societate comercială situată pe strada Isaccei din municipiul Tulcea.

Persoana în cauză a fost somată să înceteze activitatea şi condusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. La intrarea în sediul unităţii militare a devenit brusc violent, a adresat expresii jignitoare jandarmilor, refuzând să intre în sediul unităţii pentru legitimare şi efectuarea cercetărilor în cauză.

Bărbatul s-a opus măsurilor legale, spărgând ferestrele de cele două uşi de acces în corpul de gardă şi deteriorând balustradele de la punctul de control acces. A fost somat din nou dar a continuat să se manifeste violent, atât verbal cât şi fizic, fiind necesară imobilizarea lui.

Ca urmare a stării de agitaţie şi a agresivităţii cu tendinţe de autovictimizare, la sediul inspectoratului a fost solicitat un echipaj SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate suspectului, care a fost preluat şi transportat la U.P.U. Tulcea. Ajuns la Secţia de Primiri Urgenţe a continuat să se manifeste fizic violent, aducând ameninţări cu acte de violenţă şi injurii personalului medical, fiind necesară folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare pentru imobilizarea acestuia.

În cauză s-au întocmit actele necesare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

10 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com