Click pentru a te abona

După aprobarea bugetului 2026, la Babadag se deschid alte șantiere de investiții

478 Shares

După aprobarea în această săptămână a bugetului local pentru anul 2026, la Babadag au fost demarate procedurile legale de atribuire a lucrărilor pregătite pentru acest an.

Blocuri de locuințe. Pentru că la Babadag s-au ridicat cartiere nou-nouțe cu blocuri dar și cele vechi trebuie să fie reabilitate și modernizate. Caraman Georgian, primarul orașului Babadag ne-a făcut o scurtă trecere în revistă a situației de facto:

Șantiere de investiții la Babadag

„Da, așa după cum v-am spus luna trecută, așteptam cu nerăbdare aprobarea bugetului pentru că avem o serie de proiecte de investiții care așteaptă. Iată, am și semnat contractul de execuție a lucrărilor de la Blocul 78 (din zona Piața Agroalimentară), urmând ca în cel mai scurt timp să dăm ordinul de începere a lucrărilor.

Totodată, au fost demarate lucrările de la Blocul 60 (din spatele Primăriei), unde lucrările sunt foarte avansate și se lucrează într-un ritm alert.

S-au finalizat deja lucrările la terasele necirculabile, se montează balustrăzile la atic. Subzidirile s-au terminat în totalitate în jurul blocului și se lucrează la camășuirea pereților exteriori. Pe interior, pe casa scării, suntem aproape de final.

Georgian Caraman primarul Orașului Babadag

Trebuie să vă spun că sunt foarte bucuros că, după discuțiile aplicate pe care le-am avut cu constructorul, acesta a hotărât să suplimenteze necesarul oamenilor pe șantiere și să refacă graficul lucrărilor, astfel încât să terminăm, printr-un efort comun înainte de termenul prevăzut (de 12 luni). Adică, să terminăm până la sfârșitul acestui an, chiar în toamnă.

Știu că este un disconfort real creat de aceste lucrări, dar, așa după cum am spus, am ajuns la înțelegere cu constructorul astfel încât, recepția lucrărilor se va face înainte de a intra în sezonul rece iar oamenii care locuiesc aici vor intra în iarnă cu toate lucrările finalizate.

Șantiere de investiții la Babadag Mai 2026

Mă întrebați dacă este greu? A fost, este, cu siguranță va fi (!) dar, indiferent de criză financiară, politică, războaie sau pandemie, noi am continuat să construim, să înaintăm în demersul nostru pentru ca orașul Babadag trebuie să se dezvolte”

ne-a spus primarul Georgian Caraman.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

478 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com