Două femei au ajuns la spital după un accident rutier în apropierea municipiului Tulcea
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22 (E 87), în apropierea municipiului Tulcea, în care a fost implicat un autoturism.
Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că, un bărbat, de 51 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Constanța către Tulcea, la km 180+186 metri, ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
La fața locului s-au deplasat 11 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În urma evenimentului, au rezultat două victime, pasagere în autoturism, neîncarcerate, conștiente și cooperante.
Cele două femei, în vârstă de 50 și 81 de ani, au primit îngrijiri de la echipajele SAJ prezente la fața locului, ulterior au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei autoturismului, precum și tăierea și îndepărtarea unei crengi căzute pe partea carosabilă.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
