Am avut onoarea de a participa astăzi la ședința comună a Consiliului Județean Constanța și a Consiliului Județean Tulcea, organizată ca o încununare a unei aniversări cu cifre rotunde (!) atât de importante pentru Dobrogea și pentru România: 140 de ani de la unirea Dobrogei cu patria mumă și împlinirea celor o sută de ani de la Marea Unire.
Am semnat, împreună cu toți colegii mei consilieri, primari și parlamentari în Cartea de onoare ce însoțește un “Act de promisiune civică”cu dorința de a ne pune în slujba realizării unor proiecte menite să aducă Dobrogei și dobrogenilor dezvoltarea economică și bunăstarea pe care ne-o dorim cu toții de-a lungul și de-a latul unui ținut binecuvântat, așezat între Dunăre și Marea cea Mare, cu localități frumoase și oameni de toate neamurile gospodari și un model de toleranță și înțelepciune.
Am adoptat acest Act simbolic cu dorința firească de mai bine pentru că eu cred că putem construi un viitor mai sigur pentru toți cei care ar dori să se întoarcă și să-și crească copiii acasă, în bătătura noastră străbună, pentru toți cei care nu și-au pierdut speranța și încrederea, pentru toți dobrogenii, pentru toți românii, oriunde s-ar afla. Doar astfel putem cinsti memoria tuturor eroilor care s-au jertfit pentru ca această provincie istorică să se unească cu țara mamă la 14 Noiembrie 1878, cu patruzeci de ani înainte ca România să-și reîntreagească hotarele.
Deputat PNL Tulcea, Gudu Vasile
84Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com