Deputat Radu Anișoara: Doamna Vasilescu și-a propus o rată de ocupare a muncii de 70%, Programul ”Garanția pentru tineret” şi Programul ”Primul salariu”

Ministrul Olguța Vasilescu a fost validată cu 30 voturi pentru, 15 împotrivă şi două abţineri. Domnia sa a trecut în revistă experienţa sa profesională şi a prezentat, pe scurt, priorităţile şi măsurile pe care le va lua ca ministru al Muncii. Majoritatea acestora fac referire la subvenţii şi la stimulente.
În cadrul dezbaterii, doamna ministru a precizat faptul că obiectivul principal referitor la ocuparea forţei de muncă stabilit în contextul strategiei Europa 2020, este de a atinge 70% la rata de ocupare pentru grupa de vârstă 16 – 64 de ani și a enumerat, printre obiectivele mandatului său, combaterea muncii la 
Am convingerea că experienţa legislativă şi adminstrativă deosebită a Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, profesionalismul și faptul că se dorește realizarea tuturor obiectivelor din Programul de guvernare vor rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă românii” a declarant deputatul social democrat Radu Anișoara, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Parlamentul României.
