Declarația de la București: Cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană. Agenda Urbană a UE.

“Evenimentul a fost organizat sub egida Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, a fost găzduit de Palatul Parlamentului la București şi a fost prezidat de către viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. La finalul Reuniunii s-a adoptat o Declarație denumită „Către un cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană“ a declarat deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.

Reiterez faptul că dezvoltarea urbană are un potențial uriaș capabil să contribuie la coeziunea teritorială prin cooperarea între statele membre, instituții europene și toți actorii relevanți, așezând la aceeași masă de discuții. Să nu uităm că zonele urbane ale Europei adăpostesc peste două treimi din populația UE, reprezintă circa 80 % din consumul de energie și generează până la 85 % din PIB-ul Europei. Aceste zone urbane sunt motoarele economiei europene, ai creativității și ai inovării în întreaga Uniune. În aceleași zone, însă, întâlnim și manifestările cele mai grave ale vieții cotidiene cum ar fi șomajul, segregarea și sărăcia. Prin urmare, politicile urbane au o însemnătate transfrontalieră mai largă, dezvoltarea urbană fiind astfel esențială pentru politica regională a UE.
Dezvoltarea tuturor capacităților urbane, Viitorul orașelor sunt și vor rămâne priorități de dezvoltare cuprinse în Stratetegia comună tuturor statelor membre” a mai spus Mirela Furtună în cadrul unei declarații de presă.
