Conecteaza-te pe Twitter

De Ziua Universală a Iei românești, Sânzienele ne ajută să nu ne uităm menirea. Povestea iei.

510 Shares

Cea mai importantă piesă a costumului popular românesc a fost scoasă mereu din lada de zeste a străbunicii pentru a intra în atenţia reginelor României, a pictorilor şi fotografilor, a designerilor celebrii ai lumii.

Regina Maria a României, dar şi Maria Tănase sau Smaranda Brăescu au fost printre primele personalităţi care au dus ia peste graniţele ţării.

“Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele, când a fost instituită, în 2013, şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica, după cum bine știți. Satul românesc păstrează multe dintre tradițiile acestei zile cu o simbolistică deosebită” ne-a spus deputatul social democrat Mirela Furtună.

“Ziua de Sânziene nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru a promova, pe lângă portul românesc şi tradiţiile, obiceiurile noastre cele vechi. Bunica-mi spunea c[ este o legendă despre Sânziene, fetele care în această zi de sărbătoare la râu ori la izvor pentru a-şi spăla picioarele şi pentru a coase flori ( de sânziene ) pe cămăşi. Tot legenda spune că floarea galbenă care poartă această denumire este întruchiparea unei fete frumoase, pe nume Sânziana, pe care Sfânta Vineri a transformat-o într-o floare galbenă, cu patru petale încrucişate, reprezentând simbolul sfintei cruci şi îndreptarea celor răi.

La fel ca floarea de sânziene, ia, este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză, și are o singură deschizătură în partea de sus. Tehnica cusăturilor iei s-a transmis din generţie în generaţie, motivele fiind stilizate, geometrice sau inspirate din natură. Astăzi, ia noastră tradițională este purtată atât de româncele de pretudindeni, de personalități ale lumii, de actori, de către oameni de cultură și de artă, de politicieni, de oameni din toate domeniile de activitate.

Astăzi sărbătorim sânzienele și cerebrăm ia noastră românească cu credința că vom rămâne un popor unit, ales de Dumnezeu să aducă echilibru și armonie oriunde în lume. Mă bucur întotdeauna de această zi și vă îndemn pe toți să credeți în puterile magice ale simbolurilor noastre populare. Ei, bunicii, strabunicii noștri știau să treacă de toate relele pentru a-și crește copii în liniște, pace și aveau convingerea că ei, copiii, nepoții nu vor uita lucrurile de căpătâi.

Vreau să vă urez toate cele bune dar întâi de toate sănătate, pentru voi și pentru toți cei pe care-i iubiți și nu uitați să purtați ia cu mândria și bucuria cu care a fost purtată generații după generații” a mai precizat Mirela Furtună în cadrul unui dialog matinal.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.