Click pentru a te abona

De Dragobete, la Valea Nucarilor, iubirea, împăcarea, buna dispoziție, adună membri comunității la un Bal organizat de Primărie

1.7K Shares

Ce poate fi mai frumos decât să începi săptămâna cu gânduri bune, cu sentimente și vorbe frumoase, cu gesturi tandre în cupluri (oricare ar fi vârsta membrilor), cu daruri mici dar semnificative pentru inima care, parcă bate mai nebunește. Pentru că Dragobetele personifică Sărbătoarea Iubirii la români.  

Primăria Comunei Valea Nucarilor Dragobetele Sărută Fetele

„În vechime, ziua de 24 Februarie era și începutul noului an agricol și o sărbătoare a Dragobetelui, purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii, al împăcării și al distracției. Fetele și flăcăii satelor, dar și cupluri căsătorite chiar și bunicii (!) căutau să petreacă această zi cu voie bună, cu glume, cu veselie.

Cu dorința ca recolta să fie bogată iar oamenii să fie sănătoși și fericiți. De aceea, de dragul tradiției și al oamenilor de toate vârstele, am organizat o petrecere, un bal cu muzică, dans și voiebună.

Cătălin Mocanu Primar al Comunei Valea Nucarilor

Am vorbit cu oamenii din toate colțurile comunei, mulți mi-au mărturisit că simt cum zilele parcă sunt mai grele, lucrurile devin tot mai complicate în existența de zi cu zi iar o astfel de acțiune, destul de nepretențioasă dar cu tot sufletul pentru oameni, ar fi binevenită. Vă așteptăm în mijlocul nostru să ne cunoașteți, să vă povestim despre noi…cum suntem și ce ne dorim să facem.

Astăzi sunt excluse răutățile, frustările de orice natură, astăzi nu ne certăm, nu ne amenințăm, nu ne suduim și încercăm să ne facem viitorul mai bun cu înțelepciune. Astăzi, la Valea Nucarilor, Agighiol, Iazurile, suntem cu toții frumoși, buni, iubitori, îngăduitori și veseli. Haideți, veniți pe la noi!”

ne spune zâmbind șugubăț Cătălin Mocanu, primarul comunei Valea Nucarilor.

În această zi, bărbaţilor li se recomandă să îşi ia măsuri de siguranţă, ei trebuie să intre în contact cu forţele fecunde şi, mai mult, trebuie să fie atenţi să nu le supere pe femei. Bărbaţilor li se atrage atenţia să nu se certe cu soţiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine.

Bărbaţii, şi nu neapărat fetele, trebuie să-şi găsească partenere (adică împlinire, fecunditate) pentru anul ce vine. „Dragobetele sărută fetele“ – fetele sunt căutate pentru a fi sărutate, pentru a permite bărbaţilor „contaminarea“ cu forţele pozitive, trainice.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.7K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com