Click pentru a te abona

D.N.A. a anunțat că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost pus sub urmărire penală pentru „cumpărare de influență”

5.6K Shares

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța a anunțat că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost pus sub urmărire penală pentru „cumpărare de influență„.

IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului

Procurorii DNA au dispus continuarea urmăririi penale a lui IPS Teodosie (PETRESCU TEODOSIE), arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, și a lui P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală” (DNA).

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

5.6K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com