Cultura Rușilor lipoveni în context național și internațional
Ziua Rusiei este marcată în România prin organizarea a celei de-a șasea ediții a Simpozionului științific “Cultura Rușilor-lipoveni în context național și internațional”. Simpozionul, organizat de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România(CRLR) și de Fundația Russkiy Mir din Federația Rusă, Moscova, a reunit în aceste zile la Tulcea reprezentanți din zece țări în care locuiesc etnici ruși.
După deschiderea oficială la care s-au rostit alocuțiuni în limba română și în limba rusă, oaspeții au vizitat expoziția cu obiecte vechi, tradiționale, icoane și tablouri organizată de Comunitatea Rușilor Lipoveni din Tulcea și au fost prezentate cărțile editurii CRLR. Atelierele de lucru s-au împărțit pe două secțiuni ce au dezbătut temele deosebit de importante pentru acești creștini de rit vechi: “Istoria și Religia” și “Cultura și Învățământul”.

Pe 12 iunie 1990 a fost adoptată Declaraţia privind Suveranitatea Rusiei, iar peste un an, la 12 iunie 1991, au avut loc primele alegeri libere și directe ale președintelui din istoria Rusiei. Această sărbătoare a primit denumirea oficială, Ziua Rusiei, în 2002 şi de atunci ea este marcată pe întreg cuprinsul ţării.

La Moscova, majoritatea manifestărilor se desfășoară în generoasele parcuri ale capitalei. În Parcul Petrovski are loc un moto-show în cadrul căruia oricine doreşte poate să ia parte la master clase pentru cei ce vor să înveţe să conducă o motocicletă iar în Parcul Neskucinâi, la rotonda care marcheaza opt sute de ani de la înfiinţarea Moscovei, se va desfăşura un mare concert.
