Click pentru a te abona

CORONAVIRUS Tulcea: 503 persoane în autoizolare, 28 în carantină, niciun caz confirmat pozitiv, 3 sancțiuni contravenționale

313 Shares

În cursul zilei de azi, 20.03.2020, în cadrul şedinţei Centrului de coordonare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a luat decizia de activare a Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei care s-a încadrat cu personal din toate structurile cu atribuții în gestionarea situațiilor specifice COVID 19.

La nivelul județului Tulcea, la data de 20.03.2020, sunt înregistrate 503 persoane aflate în autoizolare la domiciliu din care 171 în municipiul Tulcea, în creştere față de ziua precedentă. Până azi, 20 martie 2020 au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 54 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 28 persoane.

Începând cu data de 13.03.2020 de la 38 de persoane s-au recoltat probe biologice în vederea testării Covid 19. În cursul zilei de ieri, 19.03.2020 au fost prelevate trei probe despre care aveţi informaţii în comunicatul precedent, iar azi, 20.03.2020 au mai fost recoltate şase  probe, cinci de la persoanele aflate în carantină şi una de la un contact direct al unei persoane de sex feminin de 63 de ani cu un caz confirmat de COVID 19 dintr-un alt judeţ din ţară. Toate aceste probe biologice au fost transportate către centrele regionale iar rezultatele testării pentru primele 23 dintre aceste persoane au fost NEGATIVE.

Facem precizarea că până la această dată, 20.03.2020, judeţul Tulcea nu are confirmat NICIUN CAZ DE INFECTARE CU VIRUSUL COVID 19, fiind unul dintre judeţele ţării în care prezenţa virusului nu a fost confirmată!

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, până în prezent s-au efectuat în total 1207 controale din care 282 în data de 19 martie 2020.

În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că nu toate persoanele controlate au respectat condițiile impuse de lege motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea au aplicat trei sancţiuni contravenţionale.

Facem apel la calm și informare doar din surse oficiale: comunicatele Instituției Prefectului Județ Tulcea sau ale Grupului de Comunicare Strategică constituit la nivel național.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com