Constănțean trimis în judecată pentru obținerea de fonduri în mod fraudulos

Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că inculpatul C. A.A., în calitate de întreprindere individuală, în nume propriu, dar şi în numele persoanelor fizice autorizate C.I.C. şi C.D., a depus în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Centrul Judeţean Constanţa, în perioada 2015-2017, documente nereale (facturi), care fie nu erau emise de societatea comercială ce figura pe antetul acestora, fie erau emise în beneficiul unor terţe persoane şi la alte date decât cele înscrise pe facturi, în scopul decontării ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, ajutor reglementat de Hotărârii de Guvern nr.1174/2014, decontări care, în parte, s-au şi realizat, şi astfel a încasat, în mod necuvenit suma totală de 31.404, 04 lei
Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.(Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa )
