Comisarul European pentru Transporturi: „O echipă a Comisiei Europene face verificări în porturile din Ucraina şi va face verificări şi pe Canalul Bâstroe”
Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi pentru evaluarea lucrărilor care se fac suplimentar, referitoare la Canalul Bâstroe.
Vom avea rezultatul acestui raport destul de curând, vorbim de o săptămână, maxim 10 zile, astfel încât lucrurile să fie oficiale,
a declarat Adina Vălean, Comisarul european pentru Transporturi.
Comisia Dunării care are în spate Comisia Europeană, poate să vină cu un comitet de experţi care să propună, la solicitarea României, să propună Ucrainei, astfel încât un independent să meargă să facă măsurătorile pentru a înţelege ce se întâmplă pe Canalul Bâstroe. Pentru experţii Comisiei Europene este complet neclar.
Deci, singura metodă este să ne adresăm unei instituţii independente care, cu sprijinul Comisiei Europene, poate să facă măsurătorile acolo. Odată ce facem acest lucru, trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii, pentru că nu are niciun rost, scopul lor este să îşi scoată produsele pe un coridor către Marea Neagră,
a precizat Adina Vălean.
