Click pentru a te abona

CNIPMMR:”Aștept investiții în zona turismului care să dezvolte zona în comuniune cu natura”

0 Shares

Astăzi, 16 septembrie a.c., s-a semnat la Tulcea un protocol de colaborare între  Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR)  și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI-Delta Dunării. La reuniunea desfășurată sub genericul “Susținerea dezvoltării IMM-urilor în cadrul ITI Delta Dunării – Programul Operațional Regional 2014-2020” au participat președintele CNIPMMR, Florin Jianu, Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, reprezentanți ai IMM-urilor și ONG-urilor, oameni de afaceri, autorități locale.

imm

Reprezentanții ADI ITI Delta Dunării au prezentat oportunitățile de afaceri pentru mediul privat în teritoriul ITI Delta Dunării – finanțarea proiectelor cu finanțare din Fondurile Europene Structurale si de Investiții.

„Cred că până la sfârșitul anului 2018 ar trebui să fim capabili să solicităm majorarea fondurilor. Trebuie să se înțeleagă faptul că județul Tulcea are obligația de a demonstra că acest instrument este posibil de dezvoltat și de implementat. Altfel, în următoarea perioadă România nu va mai avea acces la un asemenea instrument financiar. Este o șansă unică pentru noi, ca județ și, poate chiar pentru România”, a ținut să sublinieze președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ITI-Delta Dunării, Ilie Petre.

„Oamenii de afaceri tulceni și-au făcut auzită vocea acum ceva timp, atunci când au convocat autoritățile la o întâlnire pe tema impozitului pe clădiri,  iar argumentele aduse de ei nu au mai lăsat loc de interpretări. Au dovedit că se pot mobiliza iar prezența lor în număr mare astăzi, la dublul eveniment care lansează Patronatul IMM-urilor Tulcea și prezintă o potențială sursă de finanțare, ne dă speranța că vor folosi instrumentul ITI pentru dezvoltarea afacerilor și o evoluție economică pozitivă a județului nostru” a declarat Dumitru Mergeani, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea.

Președintele  CNIPMMR, Florin Jianu și-a declarat speranța că ITI – Delta Dunării va deveni funcțional încă din această iarnă și  mediul privat va accesa toți banii, „să demonstreze în felul acesta că un instrument cum este ITI – Delta Dunării, este cu adevărat unul de succes. Aștept investiții în zona turismului, instrumente inovatoare în domeniu, care să dezvolte zona în comuniune cu natura. Să nu vedem în deltă blocuri, betoane ci construcții tradiționale”.

ITI – Delta Dunării are un buget alocat de Comisia Europeană în cuantum de 1,1 miliarde euro.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com