CNAIR trebuie să primească penalităţi de 16 milioane de euro pentru cele 800 de zile de întârziere de la WeBuild
Constructorul Podului suspendat peste Dunăre Brăila – Tulcea, WeBuild, trebuie să plătească penalităţi de 16 milioane de euro pentru cele 800 de zile de întârziere majore în finalizarea Podului, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) după ce a obţinut o decizie „definitivă şi executorie” la Curtea de Apel Bucureşti.
„Instanţa a confirmat obligativitatea achitării unor penalităţi în valoare de peste 80 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro), corespunzătoare celor peste 800 de zile de întârziere”,
menţionează CNAIR.
Hotărârea vine în urma unei prime decizii favorabile obţinute de CNAIR în luna ianuarie 2024.
„Acum, verdictul este definitiv, consolidând angajamentul nostru pentru respectarea contractelor şi protejarea fondurilor publice”,
arată CNAIR.
Inaugurat pe 6 iulie 2023, podul peste Dunăre de la Brăila este cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră.
Pe parcursul celor doi ani de la inaugurare au apărut primele probleme la asfalt care s-a crăpat și a căpătat denivelări care îngreunau traficul rutier, a apărut problema șuruburilor care se desfăceau cu mâna… Apoi au apărut infiltrații și fisuri la structura de rezistență a pilonilor.
Și iar s-a reparat și iar s-a cârpit iar drumul de legătură de la Jijila deși nu a fost folosit pe anumite porțiuni șoseaua s-a surpat. De asemenea, sunt tasări la poduri și podețe, iar taluzul de pe marginea drumului a fost spălat de ploile din primăvară.
