Click pentru a te abona

Ceremonialul depunerii de coroane la Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea de Ziua Națională a României

93 Shares

Astăzi, 1 decembrie 2022, începând cu ora 9.00, Lucian Simion, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea cu ocazia Zilei Naționale a României la Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea.

Ceremonialul depunerii de coroane la Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea 01122022

„La mare zi de 1 Decembrie, cu onoare și respect ne amintim și cinstim idealurile care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918 şi care stau mărturie generaţiilor tinere, fiind un reper pentru noi, ca naţiune. Ziua Naţională a României semnifică pentru fiecare dintre noi momentul unificării tuturor teritoriilor locuite de români în cadrul aceloraşi graniţe, cele ale României Mari. În prezent, la 104 ani de la istoricul moment al făuririi României Mari, datoria și conștiința națională ne îndeamnă să ne înclinăm în semn de respect în fața istoriei și a eroilor care au trăit și au scris acest moment cu sânge, sacrificiu dar și cu o nemăsurată bucurie izvorâtă din dragostea de țară.

Ceremonialul depunerii de coroane la Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea 01122022

Nu în ultimul rând, trebuie să fim cu gândul la lucrurile care contează în viaţa noastră, lucrurile care ne unesc şi nu la cele care ne dezbină. Drapelul tricolor din faţa caselor noastre este un semn de normalitate care ne face să fim mândri că suntem români, oriunde am fi. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!“, a transmis Lucian Simion în cadrul evenimentului.

93 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com