Click pentru a te abona

Centenar UAR: Tulceanul Lucian Simion a fost medaliat pentru întreaga sa activitate de către președintele Armeniei, Armen SARKISSIAN

193 Shares

Uniunea Armenilor din România a sărbătorit la Palatul Parlamentului Centenarul înființării acestuia în cadrul unei recepții la care au participat numeroase personalități politice și culturale din România și Armenia,  E.S. Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România a oferit Medalii câtorva personalități din România:domnului Varujan Vosganian, deputat și președintele Uniunii Armenilor din România, domnului Varujan Pambuccian, deputat și vicepreședinte UAR, domnului Lucian Eduard Simion, deputat si președintele sucursalei Tulcea a UAR, doamnei Madeleine Karacașian i s-a conferit Medalia „ Pentru Meritul Literar” a Uniunii.

A fost o reuniune solemnă și prietenoasă, au avut alocuțiuni reprezentați ai Președinției României, E.S. Ambasadorul Armeniei, Primul Ministru al României, Ludovic Orban,  foști demnitari ai statului român care au contribuit la punerea în valoare a relațiilor româno-armene, precum, fostul Președinte Dr. Emil Constantinescu, fostul Prim Ministru Dr.Adrian Năstase, Dr. Varujan Pambuccian, diplomați armeni, alte personalități a declarat Deputatul Lucian Eduard Simion, președintele sucursalei UAR Tulcea.

„Sunt onorat pentru Medalia pe care am primit-o, felicit organizatorii și voi cita din mesajul președintelui Armeniei, Armen SARKISSIAN, cu ocazia Centenarului U.A.R.

„Dragi compatrioți,

Stimați membri ai Uniunii Armenilor din România,

Vă felicit din toată inima cu ocazia centenarului înființării Uniunii Armenilor din România.

În decursul prezenței lor milenare pe meleagurile românești armenii au contribuit la dezvoltarea economică și consolidarea statului, au împărțit cu românii greutățile și izbânzile, au luptat umăr la umăr pentru libertatea României. Din sânul comunității armene s-au ridicat mari personalități în domeniile științei, educației, artei și literaturii, care au devenit motiv de mândrie comună pentru armeni și români. În același timp, pe ospitalierele meleaguri românești, armenii au reușit să-și păstreze identitatea culturală și spirituală, au întemeiat orașe și lăcașe de cult, școli, tiparnițe și centre de caligrafiere a manuscriselor.

Dragi compatrioți, vă felicit încă o dată cu ocazia centenarului Uniunii Armenilor din România și vă urez mult succes în înalta misiune de păstrare și transmitere către generațiile viitoare a identității armenești și a patrimoniului cultural al armenilor din România”. Mulțumesc, sunt onorat, felicit organizatorii, participanții și urez, „La mulți ani, UAR!”a mai spus deputatul tulcean vizibil emoționat.

193 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com