Click pentru a te abona

CEDO: În 2020, România a fost obligată să plătească despăgubiri pentru nerespectarea unor drepturi ale cetățenilor, mai mari decât în toți ultimii zece ani la un loc.

113 Shares

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit în acest an condamnări prin care România trebuie să plătească despăgubiri în valoare de 34,7 milioane de euro, iar 97% din această sumă (33,87 milioane de euro) reprezintă despăgubiri în dosare pierdute pentru nerespectarea dreptului de proprietate în România, se menţionează într-o analiză dată publicității astăzi de Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP)

Analiza aminteşte că CEDO a aşteptat, din anul 2010, ca problema proprietarilor cu imobile înstrăinate să fie reglementată prin legislaţia internă a României, însă cum în ultimii 10 ani problemele nu au fost soluţionate pe plan intern, instanţa europeană a trecut la analizarea dosarelor şi a stabilit că proprietarii ale căror imobile au fost înstrăinate chiriaşilor şi nu mai puteau fi restituite în natură trebuie să primească despăgubiri la valoarea actuală.

APP subliniază că dosarele au ajuns la CEDO după ce au parcurs toate căile de atac ale Justiţiei din România.

„Dacă judecătorii români ar fi aplicat în mod corect prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, aceşti proprietari nu ar mai fi fost nevoiţi să apeleze la instanţa europeană. Statul român nu ar mai fi plătit acum despăgubiri dacă autorităţile administrative ar fi soluţionat la timp dosarele de despăgubiri, însă acestea nu au respectat nici termenele stabilite prin legea elaborată chiar de funcţionarii ANRP”, se menţionează în comunicatul Asociaţiei pentru Proprietate Privată.

113 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com