Click pentru a te abona

Ce au obținut primarii municipiilor din România de la premierul Florin Cîțu după ultima întâlnire de la Palatul Victoria

Marţi, 19 ianuarie, primul ministru, Florin Cîțu , alături de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România la Palatul Victoria.

Discuţiile au privit, în principal, nevoia de finanţare a autorităţilor locale, dar şi implicarea acestora în luarea anumitor decizii ce privesc comunitățile pe care le conduc, bugetul de stat pentru 2021, modificarea Codului Administrativ, Legea zonelor metropolitane, programele cu finanțare europeană, reluarea si finalizarea procesului de descentralizare, finantarea burselor si a transportului elevilor, legea salarizării. Un subiect important, îndelung dezbătut a fost nevoia de finanţare pentru campania de vaccinare din întreaga ţară. Discuţiile s-au concentrat şi asupra modalităţii de gestionare a situaţiei provocate de pandemie şi a procesului de vaccinare a populaţiei.

Florin Cîţu şi reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România au agreat, de principiu, modificări legislative care să asigure finanţarea şi să faciliteze amenajarea şi dotarea centrelor de imunizare organizate la nivel local.

De asemenea, premierul Florin Cîţu a promis că bugetului pentru 2021 va reflecta nevoile de finanţare ale autorităţilor locale, iar principiul de bază este cheltuirea „eficientă”, „performantă” şi „transparentă” a banului public.

În urma consultărilor cu domnul Florin Cîțu, Prim-ministrul Romaniei s-au agreat urmatoarele:

1. Începând cu ianuarie 2021 cheltuielile pentru indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul Municipiilor si sectoarelor municipiului Bucureşti, drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, sistemul de protectie a copilului, se vor finanta astfel: 90% de la bugetul de stat; 10% din bugetele locale.

Guvernul va reglementa componenta comisiilor de evaluare a dosarelor pentru persoanele cu handicap si va include in acestea reprezentantii municipiilor.

2. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) :* va relua si va accelera procedurile privind transferul bunurilor, imobilelor, terenurilor din domeniul public / privat al statului, catre autoritatile locale * va elabora o lege sectoriala pentru transferul bunurilor imobile aflate in proprietatea Ministerului Tineretului si Sportului ( MTS ) catre municipii* va ugenta procedurile de transfer ale acestora si va permite cadastrarea si intabularea bunurilor dupa transferul acestora catre municipii *va colabora cu AMR pentru modificarea prevederilor Codului Administrativ.

3. S-a agreat elaborarea unui proiect al “Legii zonelor metropolitane “ care va fi sustinut de Guvern.

4. S-a acceptat propunerea AMR privind analizarea cresterii plafonului actual pentru autorizarea tragerilor din finantarile rambursabile, care este in prezent de 1.200 mil. lei, pentru anii 2021/2022 / 2023.( Autorizarea tragerilor se face prin Comisia de Autorizare a Imprumuturilor Locale – CAIL).

5. Suportarea costurilor burselor si a transportului public pentru elevi de catre Guvern.

Florin Citu, Prim-ministru al Romaniei, a asigurat primarii de municipii, referitor la consultarea în elaborarea ghidurilor, pentru programele cu finanțare europeană care fac parte din acordul de parteneriat dintre România și Comisia Europeană, aferente perioadei de programare 2021-2027 și pentru Planul Național de Redresare și Reziliență.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com