Click pentru a te abona

Campania Ministerului Educației și Cercetării „Meseria face diferența”: „Alături de tine pentru alegerea meseriei”

326 Shares

Tinerii, atunci când își aleg un domeniu de studiu sau o ulterioară profesie, se bazează în primul și în primul rând pe dorința proprie, circa 70 de procente dintre ei. Doar o treime dintre ei fac această alegere pentru că este o specialitate de viitor, este o profesie bine plătită sau este posibilitatea de a face carieră. Și doar 20 de procente aleg specialitatea la care acum învață deoarece este nevoie de acești specialiști în țară sau este o profesie solicitată peste hotare.

Vineri, 6 martie 2020 s-a desfășurat seminarul organizat sub genericul „Alături de tine pentru alegerea meseriei”, în cadrul unui eveniment inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea. Acțiunea se înscrie în șirul inițiativelor derulate în cadrul campaniei „Meseria face diferența”, implementată de Ministerul Educației și Cercetării și are ca scop încurajarea elevilor de clasa a VIII-a pentru dobândirea unei meserii prin învățământul profesional, respectiv dual.

La întâlnire au participat agenți economici din județul Tulcea, elevi și absolvenți, care au prezentat exemple de bună practică și povești de viață de succes.

„Îmi face o deosebită plăcere să particip la activități și manifestări cu caracter constructiv, concret și, astfel, realizabil pe termen cât mai scurt, mai ales când este vorba despre educația, orientarea și îndrumarea copiilor spre alegerea unei meserii și a unui drum în viață.

Înainte vreme, cei mai mulți dintre copii alegeau meseriile impuse sau dorite de părinții lor, având peste ani regrete întrucât nu se regăseau sau nu se simțeau împliniți în pozițiile respective.

Acum, dragi tineri, mentalitatea s-a schimbat considerabil și aveți posibilitatea să alegeți ce drum doriți să urmați în viață. Iar meseriile sunt o alternativă serioasă de luat în calcul. Înainte poate existau anumite prejudecăți, dar în prezent nu mai este deloc o rușine să fii bucătar, tâmplar, faianțar, instalator sau croitor.

Meseria e brățară de aur și, într-adevăr, dacă ești un bun meseriaș, ești apreciat și ești foarte bine plătit, și asta la tine acasă, nemaifiind necesară căutarea unui loc de muncă în altă țară. S-au dus acele vremuri, așa că vă sfătuiesc să vă alegeți o meserie, să căutați în permanență să excelați în ceea ce faceți și vă veți simți împliniți atât profesional, cât și financiar.

Vă așteaptă o perioadă plină de provocări și descoperiri, astfel încât nu pot decât să vă urez din suflet succes, ambiție și determinare!“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

326 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com