Click pentru a te abona

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care vizează înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale și de altă natură împotriva minorilor

164 Shares

*Potrivit CSM, în ultimii nouă ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol și 2.927 de cazuri de act sexual cu un minor. Proiectul prevede introducerea violului şi a actului sexual cu un minor printre infracţiunile pentru care prescripţia nu înlătură răspunderea penală.

Proiectul are ca obiect de reglementaremodificarea şi completarea Legii nr.286/2009, în scopul asigurării unei mai bune protecţii a minorilor faţă de abuzurile sexuale. Totodată, se preconizează modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010, în sensul prevederii în mod expres a posibilităţii dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri, în plus faţă de infracţiunile enumerate în prezent în cuprinsul normei supuse intervenţiei legislative.

Astfel„ am stabilit în cadrul dezbaterilor că recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, majorând pedeapsa minimă de la 3 ani, cât este în prezent, la 5 ani.

Deasemenea, noua lege stipulează faptul că „Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima sau fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se află minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze

Proxenetismul, care acăpătat în ultima perioadă aspecte terifiante, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Dacă faptele au fost săvârşite faţă de un minor de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima, de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, sau minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului, limitele speciale ale pedepsei prevăzute se majorează cu încă o pătrime.

Cu mențiunea că astfel de fapte trebuie aspru pedepsite pentru a descuraja potențialul făptuitor am stabilit în cadrul legii faptul că „Raportul sexual, actul sexual anormal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”cu mențiunea că la acest moment pedeapsa pedeapsa  în cazul violului este de la 3 ani la 5 ani.

Proiectul mai prevede pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele au fost săvârşite de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Proiectul mai prevede înăsprirea pedepselor şi în cazurile de corupere sexuală a minorilor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale.

„Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra bunelor moravuri, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”

Personal, cred că o astfel de lege ar putea prevede pedepse și mai drastice pentru că minorul abuzat în vreunul dintre cazurile prezentate în mod prezumtiv va fi afecta pe tot parcursul vieții, va fi puternic traumatizat în dezvoltarea sa normală, poate suferi traume comportamentale toată viața și lucrul acesta nu trebuie să se mai întâmple.

Deputat Mirela Furtună

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com