Braconaj piscicol: Mai multe persoane au fost depistate de jandarmi pescuind fără permis sau cu unelte interzise în zona Barajului Cârlomănești
Echipajul de jandarmerie aflat în acțiune punctuală în zona Barajului Cârlomănești a observat mai multe persoane care pescuiau de pe baraj, iar în momentul solicitării permiselor de pescuit, o parte dintre aceștia au declarat că nu dețin documente, motiv pentru care au fost sancționate contravențional și îndepărtate din zona barajului.
Jandarmii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.700 lei, pentru pescuit fără permis, refuz de prezentare a documentelor legale și pescuit cu alt tip de unelte decât cel legal.
În aceeași zonă jandarmii au observat și un bărbat care la vederea oamenilor legii a încercat să scape de două unelte de pescuit tip „japcă”, interzise la folosire. Bărbatul a fost identificat de jandarmi ca fiind din județul Vrancea și a recunoscut că folosea cele două unelte deoarece îi era mai ușor să prindă peștele. Uneltele au fost confiscate de jandarmi, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru pescuit cu unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare.
