BACALAUREAT 2023: 5 medii de 10 în județul Constanța, 9,93 cea mai mare medie din județul Tulcea
Au fost publicate primele rezultate ale examenului de bacalaureat și pot fi depuse contestaţiile, rezultatele finale fiind aşteptate în 7 iulie.
În judeţul Constanţa, cinci absolvenţi de liceu au reuşit să obţină media 10. Este vorba despre un absolvent de la Liceul Teoretic „Ovidius” şi ceilalţi patru absolvenţi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.
În județul Tulcea nici un absolvent nu a obținut media 10. Cea mai mare medie a fost de 9,93 obținută de un absolvent la Colegiul Dobrogean Spiru Haret unde alți doi absolvenți au obținut 9,85 și 9,78. La Liceul Grigore Moisil 9,81 a fost cea mai mare medie, urmată de alte două medii de 9,73 și 9,68. La Liceul Gheorghe Munteanu Murgoci Măcin cea mai mare medie a fost de 9,8 urmată de o medie de 9,76. La Liceul teoretic Ion Creanga s-au obținut două medii de 9,66.
După publicarea listelor, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații la rezultatele de la Bac 2023, în aceeași zi, până la ora 18.00. Contestațiile se soluționează în perioada 4-6 iulie 2023, iar rezultatele finale la Bac 2023 vor fi afișate în data de 7 iulie.
Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bacalaureat, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă susținută, iar media notelor la Bacalaureat trebuie să fie minimum 6. Media la Bac 2023 se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la cele trei probe scrise. O veste bună pentru elevii care obțin media 5,99 la Bacalaureat este că aceasta va fi rotunjită la 6,00, deci candidații vor promova examenul.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
