Avocatul tulcean Romeo Diacencu, fost consilier judeţean, a fost găsit spânzurat după ce a fugit din spitalul unde era internat. Avea 44 ani
Avocatul tulcean Romeo Diacencu, fost consilier judeţean, a fost găsit spânzurat într-o clădire din municipiul Tulcea după ce a fugit din Spitalul Judeţean unde era internat.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, bărbatul în vârstă de 44 de ani a părăsit incinta spitalului în timp ce era internat şi nu a mai revenit, fiind dat dispărut. La scurt timp, IPJ Tulcea a anunţat că bărbatul a fost găsit spânzurat, fără a prezenta semne vitale.
La acest moment se desfășoară o anchetă menită să stabilească exact condițiile în care s-au desfășurat evenimentele care au dus la actul de sinucidere.
