Avem nevoie de acțiuni urgente pentru protejarea Amazonului! Reglarea climei și a ciclului hidrologic al planetei care susțin securitatea alimentară, resursele de apă și energie, în pericol!
Amazonul este un ecosistem unic și de neînlocuit. Este cea mai mare pădure tropicală și cel mai extins sistem fluvial de pe planetă. 10% din speciile lumii locuiesc în cele 6,7 milioane de km2 de pădure amazoniană care se întind prin nouă țări din regiune.

Amazonul este un element-cheie pentru bunăstarea umană. Oferă nenumărate servicii ecosistemice, cum ar fi reglarea climei și a ciclului hidrologic al planetei care susțin securitatea alimentară, resursele de apă și energie ale regiunii și ale lumii.

Această comoară naturală găzduiește 34 de milioane de oameni, incluzând peste 350 de grupuri indigene, dintre care unele sunt în izolare voluntară.
În ciuda valorii sale, acest ecosistem se confruntă cu cea mai profundă amenințare din istorie. Incendiile care continuă să se răspândească astăzi în Brazilia, Bolivia și regiunile din apropiere reprezintă o criză fără precedent din punct de vedere social, economic și de mediu.
Aceste incendii sunt un rezultat direct al defrișărilor tot mai ample pentru a pregăti terenurile pentru creșterea bovinelor sau agricultură. Sezonul uscat al Amazonului a început în august și durează, de obicei, până în octombrie. În timp ce incendiile nu sunt ceva neobișnuit în această perioadă a anului, scara și intensitatea totală a incendiilor sunt excepționale. Amazonul se confruntă cu cea mai profundă amenințare din istorie. Incendiile care continuă să se răspândească astăzi în Brazilia, Bolivia și regiunile din apropiere reprezintă o criză fără precedent din punct de vedere social, economic și de mediu.(WWF)
