Click pentru a te abona

ARBDD: În 2022 au fost 110 incendii în Delta Dunării pe 22000 ha. În 2023, 29 de incendii pe 2600 ha (primele 6 luni)

30.8K Shares

Urmare activității de monitorizare a inspectorilor ecologi din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, a radiogramelor transmise de aceștia din zona de competență, pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării în anul 2022 au fost identificate un număr de 110 de incendii, însumând o suprafață totală de aproximativ 22000 ha.

Un bărbat carbonizat și alte 3 persoane cu arsuri grave după ce casa le a luat foc in Eforie Nord

În anul 2023, din luna ianuarie până în prezent au fost identificate un număr de 29 de incendii, însumând o suprafață totală de aproximativ 2600 ha.

Majoritatea incendiilor au cuprins suprafețe de teren ce reprezintă arii depresionare inundate frecvent, cu vegetație hidrofilă fixată alcătuită în special din stuf, papură, rogoz, iar în aceste incendii nu au fost semnalate a fi afectate specii de faună specifice zonei. Autorii acestor incendii nu au fost identificați.

După producerea fiecărui incendiu au fost informate toate instituțiile abilitate – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Instituția Prefectului Județul Tulcea și Constanța, Comisariatul Gărzii de Mediu a RBDD, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Frecvența cea mai ridicată s-a manifestat în lunile  februarie – martie – aprilie în special în anul 2022 fiind un an cu precipitații foarte reduse, au fost incendiate suprafețe acoperite cu stuf și vegetație uscată, conform tradiției locale acestea duc la regenerarea stufului și a papurei.

Pentru prevenirea provocării incendiilor și a reducerii numărului acestora, ARBDD a luat următoarele măsuri:

Au fost transmise adrese / atenționări către Primării.

Au fost postate avertizări și prezentate pericole / daune pe pagina de Facebook a ARBDD și au fost transmise comunicate de presă.

S-a mărit frecvența controalelor și a supravegherii zonelor vulnerabile.

S-au atenționat concesionarii resursei stuficole având în vedere că una dintre obligațiile concesionarului este de a proteja suprafața și de a preveni producerea pagubelor, inclusiv a celor cauzate de incendii.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

30.8K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com