Andrian Ampleev: Anul acesta, mai mult ca niciodată, avem nevoie de speranță, de rugăciune, de încredere în Dumnezeu și de bunătatea Lui
*Sărbătorile Pascale sunt anul acesta un pic altfel. Suntem acasă și facem lucruri pe care, poate în alți ani nu le-am făcut. Ce ne transmit tulcenii care au răspuns provocării noastre:
Andrian Ampleev, Tulcea
De obicei, credincioșii de rit vechi sărbătoresc împreună în sfânta biserică învierea Domnului. Anul acesta, având în vedere condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru prevenirea și combaterea virusului, voi întâmpina minunea Învierii acasa cu familia, având candelele aprinse în fiecare încăpere.
Sunt bucuros că îi am aproape pe cei dragi, sotia, Marina și băiatul nostru Ioan, inclusiv mama mea, care locuiește împreună cu noi.
Cu pregătirea mesei pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, am fost mai mult ajutor, alături de fiul meu cu care am și vorbit mult despre ce nenorocire a lovit lumea întreagă.
Anul acesta, mai mult ca niciodată, avem nevoie de speranță, de rugăciune, de încredere în Dumnezeu și de bunătatea Lui, de a fi cu sufletul aproape de ceilalți, de sprijin pe care să îl oferim, fără a ne feri să îl și primim.
Sunt cu gândul și sufletul alături de dumneavoastră, indiferent în ce colț al lumii v-ați afla, cu speranța că Paștele ne va găsi pe toți sănătoși și încrezători în vremuri mai bune. În timp ce noi, oamenii, ne-am retras să sărbătorim în tihnă, natura reînvie și respiră în voie. Curând ne vom bucura din nou de roadele și frumusețile ei, pe care am uitat sa le apreciem și să le protejăm, în goana zilnică de a trăi după propriile reguli.
Privesc cu speranta ca cea mai mare sărbătoare creștină ne va face mai buni, mai solidari iar revenirea la normalitate să fie cât mai curând. Hristos a înviat! Adevarat a înviat!
