Click pentru a te abona

Am votat proiectul social democrat prin care rudele cadrelor medicale ce participă la lupta împotriva Covid19, beneficiază de pensie de urmaș

339 Shares

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, joi, 23 Aprilie 2020, proiectul de lege pentru recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni impotriva COVID-19, cu 312 voturi „pentru” si 4 abtineri.

Toate grupurile parlamentare și-au exprimat acordul la dezbaterile generale pentru legiferarea proiectului de lege inițiat de PSD, pe baza căruia se asigură pensie de urmaș pentru copii sau soțul supraviețuitor ai personalului medical ce și-a pierdut viața în lupta cu noul coronavirus. Considerăm că proiectul de lege asigură recunoașterea meritelor celor care au participat la acțiuni medicale împotriva COVID-19 și face, în mod firesc dreptate familiilor acestora.

Așadar, am votat fără nici o reținere pentru acordarea pensiei de urmaș întregului corp profesional medical din prima linie în lupta cu Covid-19, în cazul unor situații de deces. Pensia va fi egală cu 75% din salariul pe care aceste cadre medicale l-au avut la data decesului iar prevederile votate ieri, 23 aprilie 2020 se aplică întregului personal medical, în speță,  medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare, personal auxiliar care participă la acţiuni medicale impotriva Coronavirusului (Sars-Cov2). De asemenea, la decesul unui membru al personalului medical care participă la acţiuni împotriva COVID-19, se acordă familiei acestuia un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie, fapt care reprezintă un gest de recunoştinţă necesar, chiar dacă pierderea unui membru al familiei nu poate fi suplinită de absolut nimic din lume . Am votat pentru că atât eu cât și colegii mei social democrați cred cu tărie că avem această datorie morală față de cei care se luptă cu moartea pentru a salva vieți omenești chiar dacă-și pun propriile vieți în pericol.

Repet și explic pe îndelete, pentru înțelegerea deplină, faptul că prin personal medical care participă la acțiuni medicale impotriva COVID-19 se întelege personalul de specialitate medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar din unități sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum și din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistență socială, implicat direct în acțiuni și misiuni legate de prevenirea, gestionarea și combaterea infecțiilor cu COVID-19.
Din această categorie mai fac parte cadrele militare – paramedici și personal medical – din structurile aflate in coordonarea/ coordonarea operationala a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigura asistența medicală pacienților testați pozitiv, precum și din spitalele de suport.

Documentul mai prevede şi instituirea zilei de 11 martie ca Zi naţională a personalului medical, când se va comemora lupta medicilor împotriva virusului SARS- Cov 2.  Legea va merge spre promulgare la președintele Iohannis.
Deputat Mirela Furtună

339 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com