Click pentru a te abona

Alertă în Portul Constanța! O dronă marină a explodat

852 Shares

Alertă maximă în Portul Constanța unde o dronă maritimă a explodat. La primele ore ale dimineții a fost raportată prezența unei drone maritime noi. Drona a explodat în apropiere de danele 77-78 iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

Conform informațiilor transmise de MApN, nu sunt victime iar drona ar fi de tipul celor folosite în Ucraina. Dar mai multe lucruri vor fi făcute publice după o analiză temeinică a specialiștilor în domeniu.

Explozie dronă în portul Constanța

„Drona maritimă care a fost descoperită în această dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.

Facem precizarea că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre. Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi disponibile. Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.” (MApN)

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

852 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com