Click pentru a te abona

Alertă! Doi bărbați au murit sub un mal de pământ dintr-o fostă cazemată din Piatra

1.1K Shares

Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină pentru a scoate doi bărbați prinși sub un mal de pământ care s-a surpat într-o fostă cazemată a unei ferme din localitatea Piatra.

Barbati morti sub un mal de pamant

Intervin echipajele SMURD C, SMURD B2 Midia și o autospecială, descarcerarea Fripis și un un echipaj de la Palas. Persoanele au fost extrase de cetățeni dar au fost declarate decedate de echipajul SMURD C.

„Polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un saivan, 2 persoane ar fi săpat o groapă și ar fi intrat în aceasta, fiind inconștiente.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 2 bărbați, de 23, respectiv 27 de ani, ambii din localitatea Piatra.

Asupra celor 2 au fost aplicate manevre de resuscitare de către personalul medical ajuns la fața locului, ulterior fiind constatat decesul.

Din primele verificări a reieșit faptul că cei 2 ar fi efectuat o săpătură în incinta saivanului, sub o placă de beton, descoperind un gol, în care ar fi intrat amândoi, iar ulterior s-ar fi asfixiat.În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală” conform IPJ Constanța.

1.1K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com