Click pentru a te abona

Accident șocant! Capul unei femei a fost prins între haion și sistemul de decapotare al unei mașini aflate în trafic

126 Shares

Femeia de 32 de ani a fost transportată în stare foarte gravă la spital.Victima se afla pe bancheta din spate iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare capul i-a fost pur și simplu prins între haion și sistemul de decapotare.

“În această dimineață, în jurul orei 06.05, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizati privire la faptul că o femeie și a prins capul între haion și sistemul de decapotare al autoturismului.

Incidentul a avut loc pe strada I.L.Caragiale- intersecție cu Spătarul Nicolae Milescu, din municipiul Constanța.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare de către pasagera din dreapta-față, capul i-a fost prins între haion și sistemul de decapotare.

Femeia are 32 de ani și a fost transportată la spital în stare comatoasă.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” comunică IPJ Constanţa

În autoturism se aflau conducătorul auto și 3 femei.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com