Click pentru a te abona

Accident rutier între două autoturisme pe „drumul morții”, Tulcea – Agighiol

711 Shares

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea au intervenit la un accident rutier produs în apropierea localității Agighiol unde două autoturisme au intrat în coliziune. O femeie în vârstă de 65 de ani a fost găsită încarcerată și un copil de 16 ani a primit îngrijiri medicale.

Accident rutier între două autoturisme pe drumul Tulcea Agighiol 18 Iulie 2025

La fața locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea. La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, patru persoane.

Salvatorii au acționat rapid pentru extragerea acesteia, victima fiind ulterior preluată de echipajul medical SAJ în vederea acordării primului ajutor medical și transport la o unitate spitalicească.

Accident rutier între două autoturisme pe drumul Tulcea Agighiol 18 Iulie 2025

Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

711 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com