Click pentru a te abona

Accident grav în prima zi de Paște: o femeie a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului Casimcea-Beidaud

937 Shares

În cursul zilei de duminică, 2 Mai 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Babadag, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DJ222E.
Din primele verificări, a reieșit ca, o femeie de 53 de ani din localitatea Casimcea, în timp ce conducea un auto din direcția Casimcea către Beidaud, la km 4+800 metri, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore aflat pe marginea drumului.

La fața locului s-au deplasat de urgență 6 salvatori, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și o ambulanță SAJ. Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului prin deconectarea bornelor de la acumulatori.

În urma accidentului, a rezultat ranirea conducatoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Aceasta poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, politistii au întocmit dosar de cercetare penală și efectuează în continuare verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

937 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com