*”Susțin și mă angajez să promovez proiectele tinerilor social democrați pentru o Românie modernă, prosperă și unită într-un an al Centenarului Marii Uniri” a ținut să precizeze deputatul social democrat Mirela Furtună
“Anul acesta la cea de-a XII-a ediție a Taberei de Ecologizare care s-a desfășurat la Sulina, peste 400 de tineri social democrați veniți din toate județele țării au discutat despre unele dintre cele mai importante problem cu care se confruntă tinerii și mă refer la educație, învățământ, dezvoltare, mediu, implementarea unor proiecte menite să-I determine pe tinerii absolvenți de studii medii sau de studii superioare să nu mai plece din țară. Este un subiect deosebit de important care a fost îndelung dezbătut pe
parcursul celor patru zile la Sulina” a declarat deputatul social democrat Mirela Furtună, vicepreședinte al PSD.
Tineretul Social Democrat promovează prin această tabără un proiect de socializare și dinamism, creativitate, spirit de echipă și dezvoltarea abilităților de comunicare.
“Președintele TSD, Gabriel Petrea și-a exprimat bucuria că această acțiune continuă într-o zonă specială an după an cu acțiuni de ecologizare a plajei Sulina și dezbaterile subiectelor fierbinți care ne preocupă pe toți.
Exodul românilor și faptul că am văzut tineri preocupați să găsească soluții pentru ca lucrurile să se schimbe în bine din acest punct de vedere este o bucurie reală. S-au conturat câteva proiecte cu care vom merge mai departe, le vom supune dezbaterii publice și vom căuta în continuare soluții pentru ca proiectele tinerilor să aibă mai multe șanse și aplicabilitate în viața de zi cu zi.
Pentru mine, ca vicepreședinte PSD, să văd atâția tineri frumoși, plini de viață și dornici să ducă mai departe ideile și programele PSD, mă face să privesc înapoi cu mândrie și să merg mai departe cu speranță și încredere. Parcă mai ieri eram un tânăr membru al TSD, parcă mai ieri începeam să înțeleg ideologia social democrată (!) Astăzi, când văd tinerii social democrați ocupându-se cu determinare și solidaritate atât de mediul înconjurător cât și de dezbaterea unor proiecte importante pentru noi toți este încurajator. Susțin și mă angajez să promovez proiectele tinerilor social democrați pentru o Românie modernă, prosperă și unită într-un an al Centenarului Marii Uniri” a ținut să precizeze deputatul social democrat Mirela Furtună.
13Shares
00voturi
Rating
Subscrie
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
Connect with
I allow to create an account
When you login first time using a Social Login button, we collect your account public profile information shared by Social Login provider, based on your privacy settings. We also get your email address to automatically create an account for you in our website. Once your account is created, you'll be logged-in to this account.
DisagreeAgree
0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA
FAMOUS LUXO DESIGN BAIA, Județul Tulcea, România "Evenimente și Momente speciale, accesibile tuturor. Eleganță incluzivă"
Spațiu multifuncțional de evenimente sociale (unde fiecare poveste merită celebrată)
Localiatea BAIA, Județul Tulcea,
Strada Republicii, nr.22 (P)
Oglindă Magică by Aly’s Events
Contactează echipa ALY'S MAGIC EVENTS
pentru petreceri: nunți, botezuri, aniversări, evenimente corporate, târguri, festivaluri. Transformă-ți petrecerea într-o zi
memorabilă cu Oglinda Magică!
Ai foto, video, print-uri instant, albume cu amintiri. Oferim gratuități pentru persoanele vulnerabile și pentru cele cu dizabilități.
Pentru detalii și ofertă personalizată contactează-ne Telefon: 0749792323 (P)
Mirabela by Bellevie STYLE Salon Beauty
Deconectează-te de la agitația orașului, trăiește o experiență memorabilă și schimbă-ți Look-ul. Pentru că meriți. Situat în localitatea Mihai Viteazu, între Constanța și Tulcea, Salonul nostru oferă momente de răsfăț și o stare de bine profundă cu servicii de top la prețuri imbatabile Telefon: 0746056611 (P)
"Județul Tulcea, o Europă și o Asie în miniatură", un film despre ineditul tradițiilor și obiceiurilor multiculturale din Nordul Dobrogei, un film cu și despre oameni, despre locuri, despre frumusețea și bucuria vieții, un film de Geta Negrișanu și Răzvan Suliman
Descoperă cele mai delicioase rețete ale preparatelor tradiționale din Dobrogea într-un film care-ți deschide calea spre "Județul Tulcea – travel, loisir, gastronomie autentică"
Vezi și Filmul documentar DELTA DUNĂRII - Peisaje și Păsări
O lume a apelor, a păsărilor care se scaldă-n lumina unică pe care soarele o dăruiește acestui colț de rai, Delta Dunării. O revelație a naturii. O poveste fără de sfârșit. Locul unde poți porni într-o călătorie de inițiere în tainele facerii lumii. Împreună, continuăm povestea! Geta Negrișanu
Publicitate Dobrogeanews.ro
Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.
Astfel, puteţi alege:
- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);
Reduceri:
In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.
Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com