Click pentru a te abona

A lovit o mașină în care se afla o femeie cu un copil mic și a vrut să fugă de la locul accidentului

Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a prins seara trecută un bărbat care intenționa să fugă de la locul accidentului, după ce a lovit o altă mașină parcată,  în care se aflau o femeie și un copil de aproximativ 2 ani.

În seara zilei de 21.01.2020, în jurul orei 20.00, locotenent colonel Ivan Puiu Răzvan a observant în parcarea unui supermarket situat pe strada Eliberării, un autoturism care mergea nefiresc cu spatele, lovind puternic un alt autovehicul parcat. Fără să coboare să vadă ce s-a întâmplat, conducătorul auto a pornit, intenționând să părăsească parcarea.

Ghinionul lui a fost un ofițer de jandarmerie aflat în timpul liber care a intervenit imediat pentru oprirea acestuia. Jandarmul a deschis portiera mașinii și a sesizat că este ceva în neregulă cu șoferul în cauză, întrucât acesta emana o puternică halenă alcoolică și se exprima foarte greu, acuzând omul legii că ,,din cauza lui va ajunge la pușcărie, pentru că mai are o condamnare și nici nu are carnet de conducere”.

După de a asigurat mașina și scos cheile din contact, ofițerul a anunțat autoritățile competente despre producerea acestui eveniment, moment în care șoferul în cauză a încercat să fugă, fiind prins imediat de omul legii.

În urma verificărilor polițiștilor rutieri, s-a confirmat că autorul tamponării se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o acoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat şi avea permisul de conducere suspendat tot pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, ulterior fiind preluat de aceștia pentru continuarea cercetărilor.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com