Click pentru a te abona

A încălcat ordinul de protecţie şi a provocat scandal în locuinţa concubinei

1.1K Shares

Un bărbat a încălcat ordinul de protecţie provizoriu, pătrunzând, fără drept, în curtea imobilului soției sale unde a făcut scandal.

Jandarmii tulceni au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie care a sesizat faptul că soțul său, care avea emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva sa, a pătruns în curtea imobilului său, provocând un scandal.

Jandarmii s-au deplasat operativ la faţa locului, unde au fost întâmpinaţi de reclamantă, care a declarat faptul că, deși concubinul avea emis un ordin deprotecţie provizoriu,  a pătruns în curtea imobilului său şi a început să îi aducă injurii atât ei, cât și familiei sale.

În momentul în care femeia a solicitat sprijinul forţelor de ordine, bărbatul a fugit de la fața locului. În baza semnalmentelor, bărbatul în cauză a fost identificat la scurt timp de către jandarmi, care au întocmit actele de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.1K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com