A fost reținut bărbatul care a dat foc la mașini într-o parcare din Constanța
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de distrugere, prin incendiere, a trei autoturisme, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 31 de ani, bănuit de săvârșirea faptei.

Astfel, a reieșit faptul că, bărbatul care a dat foc la 3 mașini într-o parcare din Constanța, arunca mai întâi cu o substață, apoi declanșa incendiul.
Polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului, de unde au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă apoi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.