A fost promulgată legea care prevede înfiinţarea a opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc
A fost promulgată legea care prevede înfiinţarea a opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc. Așadar, avem cadrul legal, Ministerul Sănătăţii se poate apuca să găsească surse de finanţare astfel încât să poată construi cele opt centre regionale.
„Din păcate, ne confruntăm cu vârste tot mai mici printre consumatorii de droguri (!) și vorbim despre copii de 9-10 ani, ceea ce este dramatic. Înțeleg că au fost descoperiți copii dileri de numai 12 ani. În calitate de părinți suntem extrem de îngrijorați. În calitate de legiuitori iată, votăm legi care sperăm să se aplice ne-a declarat deputatul tulcea Michael Gudu.
A fost promulgată o lege care ţine de tematica drogurilor, şi anume cea care duce la faptul că vom avea în România opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc.
Mă bucur că partidul din care fac parte, PNL, a iniţiat această lege pentru că în România statul nu putea să trateze aşa cum trebuie aceste mari probleme care sunt mai ales în cadrul generaţiei tinere”.
Sunt copii atraşi în diverse structuri, sunt copii care cad foarte uşor în plasa unor traficanţi de droguri, în plasa unor adulţi, pentru câştiguri facile, pentru a putea obţine nişte droguri pe care le consumă, sunt tentaţiile vârstei şi atunci remediile nu pot să fie unele individuale.
„Trebuie să vorbim în permanenţă despre aportul educaţiei în comportamentul şi conduita sănătoasă a copilului, despre cum interacţionează familia cu copilul, trebuie să dezbatem pe larg această mare problemă cu care ne confruntăm, trebuie să căutăm noi și noi soluții iar cei îndrituiți trebuie să-și facă datoria.
Trebuie să ne unim și să lucrăm împreună părinți, cadre didactice, instituții, politicieni pentru că trebuie să-i apărăm pe copiii și tinerii noștri de acest flagel periculos(!)”
a mai spus deputatul PNL Michael Gudu.

Domnu deputat, degeaba tratati efectele, daca nu umblati la cauze! Lichidați coruptia care face posibil traficul de droguri, vorbim de o adevarata caracatita! Aruncati banii pe fereastra cu legea asta si rezultatele vor fi aproape nule.. Trebuie cooperat cu statele sursa, altfel drogurile or sa vina garla mereu. Dar cand unii politicieni propun legalizarea consumului, ce sa mai ceri? Nu mai bine ne facem ca facem ceva si aruncam purcoi de bani pe masuri total ineficiente? Cat despre dependentii de jocuri, e simplu domle, le interziceti si gata, problema rezolvata! Dar nu vreti, ca statul tre sa-si ia partea leului din exploatarea slabiciunilor unora! Dupa care ne facem ca ii ajutam sa scape de dependenta! Cata ipocrizie…
Greu cu politichia asta, bre!