Click pentru a te abona

A fost arestat administratorul incineratorului de la Smârdan, județul Tulcea, cel care a provocat dezastrul ecologic de la malul Dunării

472 Shares

„Există suspiciuni serioase că firma care deține incineratorul a câștigat licitația pentru procedura care a urmat dar că aceasta nu și-a îndeplinit întocmai sarcinile impuse de legislația de mediu și trebuie subliniat faptul că acest incinerator deservește 5-7 județe limitrofe (!) de unde colectează deșeuri animale iar în zona terenului au fost găsite resturi de ovine, suine, bovine sau cabaline îngropate de mai mult sau mai puțin timp, oase și saci cu resturi de animale, deșeuri de abator. Cert este faptul că plângerile localnicilor de pe celălalt mal al Dunării, de la Brăila, curg de mai bine de 5-6 ani din cauza valurilor pestilențiale de miros care nu le permite acestor oameni să stea cu ferestrele deschise vara, când temperaturile sunt ridicate’ arătam în data de 21 ianuarie 2021 când a început ancheta.  

Pericol ecologic lângă Dunăre: După stabilirea gradului de contaminare al zonei, cei care au “confundat” incinerarea cu îngroparea, riscă 5 ani de închisoare

Iată că ancheta procurorilor a stabilit că cea mai mare parte din deşeurile animale care ar fi trebuit incinerate, au fost doar îngropate pe un teren viran din apropierea firmei care deține incineratorul care a provocat un adevărat dezastru ecologic în zonă asta după ce ani la rând localnicii din Brăila au făcut numeroase plângeri acuzând aerul irespirabil din cauza mirosurilor emanate… din zona incineratorului .

În urma controalelor efectuate de autorităţile tulcene, au fost aplicate două amenzi în valoare de 1.200 de lei şi 5.000 de lei, iar activitatea firmei din Smârdan a fost suspendată.

Într-o conferință de presă desfășurată la începutul lunii martie la Tulcea, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat că dezastrul ecologic de la Smârdan nu ar fi fost posibilă fără “cârdăşia autorităţilor locale”. După mai bine de o săptămână, când au început să apară argumente serioase privind ilegalitățile pe care incineratorul de la Smârdan nu contenea să le facă, şeful Gărzii de Mediu din Tulcea, Nicolae Acceleanu, s-a suspendat din funcţie.

472 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com