A fost adoptată declarația privind consolidarea egalității de șanse în România
Cele două camere ale Parlamentului României au adoptat cu 235 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” și cinci abțineri Declarația privind consolidarea egalității de șanse în România.
Prin adoptarea declarației de astăzi, încurajăm participarea deplină și egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanțarea și implementarea de programe, inițiative și politici publice relevante.
De asemenea, documentul adoptat astăzi vorbește și despre „necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilitățile profesionale și pozițiile de conducere și sprijinirea eliminării tuturor formelor de inegalitate de gen, precum violența împotriva femeilor și fetelor, căsătoria timpurie și forțată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare și diferența salarială între femei și bărbați sau participarea inegală la luarea deciziilor private și publice„.
Declarația face referire și la inițiativele pentru stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidați pentru alegerile locale, parlamentare și europarlamentare, considerându-se oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru pozițiile eligibile pentru pentru femei la nivel local, național și european.
Michael Gudu Deputat PNL Tulcea
