Legea privind sporul de izolare pentru administrația din Delta Dunării, a fost votată

„Acest spor, prevăzut de legislaţia actuală, este absolut necesar pentru zona Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”. Legiuitorul a considerat încă din 1996 că un astfel de spor se impune în zona menţionată. Ca urmare, Guvernul, prin Ordonanţa nr.27/1996, prevedea acordarea de facilităţi pentru categoriile socio-profesionale menţionate. Eliminarea acestui spor prin Lg. 153/2017 putea pune în pericol buna funcționare a primăriilor din aceste zone care ar risca să rămână fără personal calificat. Deja există un deficit accentuat de personal din cauza gradului de izolare al regiunii unde este foarte dificil să fie atraşi specialişti” a precizat deputatul social democrat Lucian Simion, inițiatorul proiectului de lege alături de alți doi deputați tulceni, Anișoara Radu și Mirela Furtună.

Iniţiativa legislativă este necesară pentru reintroducerea sporului de izolare pentru funcţionarii publici și personalul contractual din administrația publică locală, cu locul de muncă în localitățile din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.
În cazul în care nu s-ar introduce acest spor şi pentru această categorie de funcţionari publici se va crea o discriminare între aceste categorii socio-profesionale şi se va acutiza deficitul de personal calificat din cadrul primăriilor în situația în care situaţia personalului bugetar încadrat în instituţiile din zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este diferită faţă de cea a celor care lucrează în primăriile de la terasă şi nu trebuie ignorate situaţiile speciale cu care se confruntă”a conchis deputatul Lucian Simion.

Intrebare – sporul de izolare acordatat ptr personalul( functionar public ) care-si desfasoara activitatea in DELTA Dunarii se acorda si pentru personalul care e nascut si locuieste efectiv ( au locuinte ) in aceste zone,sau numai pentru personalul din alte localitati care-si fac mutatia provizorie in aceste zone, dar oricand isi poate muta locul de munca in alte localitati neizolate