Click pentru a te abona

România spre Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene – egalitate pentru o societate dezvoltată

19 Shares

Grupul multisectorial pentru egalitate de gen a organizat marți, 16 Noiembrie a.c. Conferința parlamentară cu tema „România spre Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene – egalitate pentru o societate dezvoltată” eveniment dedicate  implementării Obiectivului al 5-lea de dezvoltare durabilă al Agendei 2030 a Naţiunilor Unite – „Realizarea egalităţii de gen şi emanciparea femeilor şi a fetelor”. Membru al Grupului multisectorial pentru egalitate de gen, secretar al Comisiei pentru politică externă, deputatul social democrat Mirela Furtună, președinte a Organizației femeilor social democrate din județul Tulcea, ne-a oferit detalii despre această împortantă dezbatere:

“A fost un eveniment organizat în parteneriat cu Institutul European pentru Egalitate de Gen între Femei şi Bărbaţi (EIGE)  la care au  participat înalţi  oficiali din conducerea Parlamentului şi a Guvernului,  reprezentanți ai mediului academic şi ai societății civile din România și din Europa. Doamna dna Zita Gurmai, preşedinte a Organizaţiei de femei a Partidului Socialiştilor Europeni, raportor pentru implementarea Convenţiei de la Istanbul, a prezentat un amplu material privind “Prevenirea, reducerea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a fetelor”, doamna Christian Veske, responsabil pentru relaţiile cu statele membre UE şi organizaţii internaţionale, Institutul European pentru Egalitate de Gen, a prezentat un material referitor la „Violenţa împotriva femeilor”.

Eu am vorbit în cadrul acestei conferințe de spre “Evoluția femeii moderne în politica românească”, o analiză a condiției femeii în viața politică a țării post-decembriste. Astfel,  în legislatura 1990-1992 ponderea femeilor în Parlament reprezenta doar 4,9% (adica 23 de femei), iar în prezent a ajuns la 19,56% (adică 91 de parlamentari sunt femei din numărul total de 465). Așadar, România, se clasează pe locul 7 în Uniunea Europeană, după Ungaria, Malta, Letonia, Cipru, Croația și Grecia. O reprezentativitate mult mai bună a femeilor în parlament se înregistrează în țări precum: Suedia, Finlanda și Belgia, unde peste 40% dintre parlamentari sunt femei.

Consider că soluția susțenabilă pentru o mai bună reprezentare a femeilor în politică, inclusiv în Parlament, este educatia. Am convingerea și mă implic în acțiunile care ajută femeile să acționeze și să gândească independent, să aibă inițiativă, spirit civic și implicare activă în societate.

La finalul conferinței de astăzi, conştienţi că numai printr-o cooperare inter-instituţională eficientă, printr-o strânsă colaborare cu societatea civilă, printr-o abordare nepartinică, am adoptat o Declarație prin care ne propunem să iniţiem şi să susţinem demersurile menite să realizarea obiectivelor stabilite:  o mai bună aplicare a principiului egalității de remunerare, soluții la problema privării de oportunități profesionale,  o mai bună punere în valoare a competențelor, eforturilor și  responsabilităților femeilor, consolidarea parteneriatelor în vederea combaterii diferenței de remunerare între femei și bărbați, prevenirea, reducerea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a fetelor”  a declarat deputatul Mirela Furtună la finalul evenimentului organizat la sala Drepturile Omului din Palatul Parlamentului.

19 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com